Logistica reprezinta o parte importanta a oricarei afaceri, fie ca este vorba despre produse sau servicii. Aceasta face referire atat la solutiile de depozitare cat si de transport, ambele esentiale in cadrul oricarei companii. Fie ca este vorba despre un intreg departament desemnat pentru asa ceva, in cadrul marilor companii sau doar a catorva persoane in cadrul celor mici, important este ca toate actiunile necesare sa fie realizate cat mai eficient si intr-un timp cat mai scurt.

Atat in ceea ce priveste depozitarea cat si transportul, o firma poate avea propriile solutii in acest sens sau poate apela la alte firme, care pot realiza asta, numite contractori. Este intr-adevar destul de dificil sa ai la dispozitie ca o firma si un spatiu de depozitare cat mai bun dar si mijloace de transport, de la camionete pana la camioane de tip TIR, mai ales daca este vorba nu numai de transport local ci si nationat sau international. In acest sens, exista numeroase firme care se ocupa de asta, realizand contracte cu una sau mai multe companii. Printr-un astfel de demers nu numai ca firma care are nevoie de solutii de logistica va putea economisi resurse intr-o anumita masura dar in acelasi timp se va putea si promova prin intermediul contractorului iar contractorul la randul sau, prin intermediul firmei careia isi ofera serviciile.

Ca si o alta afacere, nu este atat de usor nici sa ne punem pe picioare o firma de transport, existand anumite standarde si reguli ce trebuie indeplinite si respectate, ca de exemplu obtinerea acreditarilor, certificatelor si asigurarilor necesare pentru a putea executa sarcinile specifice, de transport, intern sau international. Printre numeroasele conditii ce trebuie indeplinite de catre cei ce doresc sa isi deschida si sa puna in functiune o firma de transport a mrfurilor se numara si asigurarea ROTR, unul dintre documentele esentiale, am putea spune, in obtinerea unei licente de transport in acest domeniu. Prescurtarea vine de la Raspunderea Operatorilor de Transport Rutier. Aceasta poate fi obtinuta de la diverse agentii acreditate de catre Ministerul Transporturilor si are preturi ce pot varia, in functie de mai multe aspecte, precum suma asigurata de catre cel ce detine firma, numarul de autovehicule inregistrate si asa mai departe.

In obtinerea unei astfel de asigurari, operatorul de transport trebuie sa faca dovada ca detine un capital suficient pentru a acoperi diverse cheltuieli, mai exact ca dispune de suma de 9000 de Euro pentru primul autovehicul precum si de suma de 5000 de Euro pentru fiecare dintre celelalte autovehicule pe care le detine.

Ca si in cazul oricarei alte asigurari, prin intermediul asigurarii mai sus mentionate sunt acoperite anumite prejudicii ce pot fi aduse in timpul dezvoltarii sarcinilor ce sunt intreprinse de operator, precum daune aduse autovehiculelor, marfurilor, pierderi financiare ale partilor terte cauzate de intarzirei sau din alte cauze precum si multe altele. Exista de asemenea si aspecte ce nu pot fi acoperite de aceasta asigurare dar pentru care exista solutii, oferite de alte asigurari ce trebuie sau pot fi obtinute de operator.

De la o firma nou infiintata la una deja existenta si care doreste sa se reinnoiasca, sa-si mareasca capacitatea si gama de servicii oferite, conditiile pentru obtinerea unei asigurari de tip ROTR sunt putin diferite, in ceea ce priveste documentele necesare in mare parte, sumele de bani necesare fiind aceleasi.

Printre riscurile ce pot fi asigurate de ROTR cele mai importante ar fi urmatoarele:

  • Prejudicii materiale ce sunt aduse unor parti terte ca urmare a neonorarii unor comenzi sau contracte de transport, cauzate de declansarea procedurilor judiciare de lichidare a societatii operatorului asigurat;
  • Cheltuieli suplimentare ce sunt facute cu acordul operatorului pentru organizarea unor transporturi in vederea onorarii comenzilor sau contractelor de transport incheiate;
  • Cheltuieli cu privire la apararea impotriva unor pretentii nejustificate ale anumitor parti terte, facute cu acordul celui asigurat;
  • Cheltuieli de judecata la care este obligat asiguratul (operatorul) in procesul civil;
  • Cheltuieli cu expertize facute cu acordul operatorului asigurat;

Suma ce poate fi asigurata de catre o agentie se calculeaza in functie de mai multe aspecte si este cuprinsa intre nivelul financiar minim ce poate fi detinut de o firma si capitalul propriu detinut de firma ca doreste sa obtina asigurarea. Este intr-adevar ceva mai dificil pentru o firma abia infiintara insa este de asemenea si necesara obtinerea acestei  asigurari iar daca se va incepe cu un numar mai mici de autovehicule, si pretul asigurarii va fi unul mai mic si fara indoiala recuperat in timp. Prin prezenta unei licente de transport in mai multe domenii si mai ales international, pot fi incheiate contracte cu firme mai mari sau cu mai multe firme si prin buna executare a fiecarui proces apar si numeroase beneficii, fapt pentru care este bine ca si o astfel de firma, sa indeplinim conditiile necesare.

Este bine, in cazul oricarei firme dar si in ceea ce priveste persoanele fizice, sa avem incheiate anumite asigurari prin care anumite daune, stricaciuni, lipsuri sau abateri sa poata fi acoperite sau recuperate fara un risc atat de mare si intr-un mod cat mai rapid si desigur, legal, ajutand in acest sens la pastrarea unei imagini cat mai bune a firmei si mentinerea unei bune relatii cu clientii si colaboratorii. Totodata, pot fi evitate numeroase sanctiuni din partea autoritatilor sau chiar suspendarea licentei de transport daca nu sunt indeplinite conditiile necesare sau nu dispunem de asigurarile necesare.

By bl291g